Motto: Noaptea toate pisicile sînt negre.
Doar cele curajoase, însă, sînt negre și ziua!
(Scenariu și desene: Jup)
Introducere
Unii spun despre pisicile negre că ar fi o rasă de sine-stătătoare și că ar avea puteri speciale.
În epoca inchiziției au fost vînate fără milă de către clericii extremiști, acuzate fiind (de cele mai multe ori pe nedrept) de practici oculte, în cîrdășie cu vrăjitoarele (de altfel și ele vînate și arse pe rug).
Se mai spune despre inchizitori că ar fi fost atît de eficienți încît toate pisicile negre ar fi dispărut de pe fața pămîntului și că nu mai există nici o mîță care să aibă absolut toată blana neagră.
Ce nu se știe e că în acele vremuri tulburi pisicile negre și-au dat seama că soarta lor e pecetluită dacă nu își iau soarta în propriile gheare.
Atunci a luat ființă, se pare, “Confreria Pisicilor Negre”, o organizație secretă constituită cu un singur scop: lupta pentru supraviețuire, prin orice mijloace!
Capitolul 1
Intră în scenă Ozzy
Am o teorie proprie care zice-așa: “Există un număr critic de mîțe pe care le poți ține în casa ta. Dacă treci de numărul acela, vei scăpa lucrurile de sub control”. Care e numărul acela critic? Pînă acum spuneam că e 2. De azi însă am hotărît să fie 3.
Adevărul e că nici nu aveam cum să-l las pe acel motan drăguț în mîinile așa-zisului său stăpîn. Eram în curtea casei prietenului unui prieten, iar acesta îmi explica aproape calm motivele pentru care, din cînd în cînd, mai împușcă de la etaj cu arma de vînătoare pisici negre.
– Băi Costele, nu sînt superstițios, dar pur și simplu mîțele negre îmi aduc ghinion. Să-ți dau un exemplu. Zilele trecute mergeam cu mașina spre Iași. N-aveam mult, vreo 130-140 km/h, cînd un cîine mă deranjează din scrisul unui SMS și sînt nevoit să trag de volan. Ies pe cîmp, lovesc un stîlp, care cade peste o casă în construcție. Flamă, casa ia foc și arde. Mă duc la poliție și, culmea ghinionului, permisul îmi era expirat de patru luni, așa că cei de la asigurări îmi spun că nu vor acoperi cheltuielile nici pentru repararea mașinii și nici pentru reconstruirea casei. Plec amărît și după cîțiva pași îmi dau seama de ce mi se întîmplaseră toate astea – cu doar trei săptămîni înainte, într-o marți, o mîță neagră îmi tăiase calea prin curte. Păi să nu pui mîna pe pușcă?
Am tăcut atunci, dar a doua zi, la plecare, l-am întrebat dacă pot să iau eu acea mică pisică neagră, ce în înconștiența ei se aciuase de vreo cîteva zile în curtea respectivului.
Nici n-am așteptat bine să consimtă, că l-am și înhățat pe motănaș, l-am pus în mașină și dus am fost.
Ajuns acasă, aveam o problemă – trebuia să le explic celor doi motani ai mei, Serioja și Arnold, motivele noii achiziții.
– Păi bine, meștere, cînd am vrut noi s-o adoptăm pe vagaboanda aia tărcată, tare mișto nebuna, n-ai zis matale de teoria aia cu numărul critic de mîțe? Nu te-ai opus vehement și-ai amenințat că-ți iei lumea-n cap? Cum rămîne cu numărul critic?
Le-am istorisit cît mai înduioșător povestea micului motan și, mai de voie, mai de nevoie, au fost în final de acord să-l primească în gașca lor.
Noul-venit nu știa cum să reacționeze în prezența lui Serioja și a lui Arnold. Cînd l-am scos din cușcă, s-a așezat imediat într-o poziție de karate, s-a zburlit rău de tot și le-a spus celor doi c-o voce pițigăiată:
– Atenție, mîța neagră zgîrie rău!
– Eu știu că zicala e cu “mîța blîndă”, zise Arnold zîmbind.
– Ăăă, da, replică motănașul vizibil încurcat. Dar dacă o mîță blîndă poate face așa ceva, dați-vă seama ce poate face una neagră.
Arnold și Serioja au izbucnit în rîs, așa că situația s-a detensionat și am știut că vor fi prieteni.
Am făcut apoi o ședință ca să stabilim cum o să-l cheme și, după cîteva încercări nereușite (Popescu, Maradona, NeaNelu, Sile, Obama), am avut o idee genială:
– E negru, să-i zicem Ozzy. Știți, Ozzy, The Prince of Darkness… Ozzy Osbourne, bre!
– Aaa, Ozzy, au replicat luminați la față Arnold și Serioja. Și așa i-a rămas numele.
Capitolul 2
Organizația Secretă
În doar cîteva zile cei trei deveniseră prieteni la cataramă. Serioja și Arnold participau cu entuziasm la jocurile copilărești ale lui Ozzy, iar el la rîndul său asculta cu luare-aminte sfaturile înțelepte ale primilor doi.
Apoi într-o zi s-a petrecut ceva ciudat. Mă uitam la Ozzy cum se juca și m-am gîndit: “Acum ar fi fain să facă două tumbe și să aterizeze zburlit, în poziție de atac”. Ozzy s-a uitat la mine și, de parcă mi-ar fi auzit gîndurile, a executat exact acele mișcări, lăsîndu-mă perplex. Iar în tot acest timp, simțurile mele de Om SuperMotan îmi semnalau și prezența altcuiva în zonă. Chiar am avut impresia că zăresc o umbră neagră la fereastră, dar cînd am deschis-o nu era nimeni.
A mai trecut o vreme și uitasem de toată treaba asta, pînă cînd într-o după-amiază Serioja m-a luat deoparte și mi-a zis c-o voce gravă:
– Costele, trebuie să vorbim. Zi că ai niște treabă la mall și ne vedem peste zece minute în gangul dintre blocul C2 și strada Mușatini.
– Ok.
Le-am zis lui Ozzy și Arnold că dau o fugă la Zara că cică s-ar fi băgat niște maieuri și niște băști cool, iar apoi m-am întîlnit la locul stabilit cu Serioja.
– Șefu, zice el, eu cred că Ozzy a intrat într-o organizație secretă teroristă, cred.
– Ai luat-o razna? Pe ce te bazezi?
– Păi într-o zi, cînd hălăduiam pe-afară în echipaj complet, observ că pe Ozzy îl abordează foarte discret un motan negru, imens. Îl trage la un loc mai ferit și-i zice (eu mă pitisem după o ghenă de gunoi, ca să trag cu urechea): “Niciodată să nu mai faci ce-ai făcut! Noi, pisicile negre, avem puterea de a citi gîndurile oamenilor, dar acest lucru trebuie să rămînă absolut secret. În cazul tău e scuzabil, fiindcă ești tînăr și neștiutor.” După care i-a zis ceva de-o întîlnire și de-o organizație secretă, parcă, da’ fix atunci niște vrăbii grase s-au zburătăcit pe lîngă mine și mi-am pierdut concentrarea.
“Hm, m-am gîndit, poate umbra neagră din acea zi era motanul ăsta, care l-a abordat pe Ozzy”. Apoi, după ce-am chibzuit un pic am zis cu voce tare:
– Ok, posibil să-l fi racolat pe Ozzy într-o organizație, da’ oare de care fel o fi? Poate vreun fel de masonerie. Sau, mai degrabă mîțzonerie…
Cred că ar trebui să stăm un pic cu ochii pe Ozzy. Pune-l și pe la curent și pe Arnold și să începem supravegherea, dar cu mare fereală, am încheiat eu.
– OK.
În următoarele zile lucrurile s-au precipitat. Devenise clar că Ozzy mergea la niște întîlniri secrete și am identificat și casa conspirativă unde aveau loc. Era o vilă discretă din zona Valea Lupului, dar nu ne-am putut apropia prea mult de ea, fiindcă era păzită de doi cîini versați, ce păreau a fi în cîrdășie cu mîțele negre ce se adunau acolo. Rosteau un fel de parolă, pe care n-am reușit s-o deslușim de la început, iar cîinii (pe numele lor Franța și Bănel) le lăsau să treacă. Oricare altă mîță ce încerca să se apropie era fugărită imediat.
După o vreme, am constatat că întîlnirile astea secrete îl schimbaseră pe Ozzy. Pierduse, parcă, zburdălnicia, și-i simțeam în comportament dar și în privire o îndîrjire și-o seriozitate necaracteristice vîrstei.
După lungi ore de supraveghere a casei, am reuși, într-un final, să deslușim care era parola. Toate mîțele negre ce erau lăsate să treacă rosteau: “Meuza”. Inițial am bănuit că-i doar un fel de mieunat, dar concentrîndu-ne super-simțurile noastre de cotoi am căzut de acord că asta rosteau conspiratorii.
Am fugit acasă și l-am pus pe Serioja să se documenteze.
S-a albăstrit în fața calculatorului și ne-a rostit cu voce pierită:
– Fraților, e super-groasă… Meuzza, sau cum îi zic arabii Mu’izza, era pisica favorită a Profetului Mahomed!
Capitolul 3
Misiune de supraveghere
Cu aceeași voce slabă, Serioja continuă:
– Despre Mu’izza, Wikipedia.org zice așa: “Potrivit legendei, Profetul Mahomed s-a trezit într-o bună zi la sunetul chemării pentru rugăciune. Dar cînd să se îmbrace și să meargă la moschee, a constatat că Meuzza dormea pe mîneca veșmîntului său. Ca să nu o trezească, Profetul Mahomed a preferat să ia un foarfece și să taie mîneca, lăsînd-o să doarmă în continuare. Iar cînd s-a întors de la moschee, în semn de mulțumire Meuzza i-a făcut o plecăciune Profetului”.
– Începe să-mi placă de Profetul Mahomed, zise Arnold marcat de poveste.
– Băi, tu ești prost? se răsti Serioja. Da, e adevărat, Profetul a fost de treabă la faza asta, dar nu ăsta-i subiectul. Mi-e teamă că aici avem de-a face cu o organizație de pisici fundamentaliste!
– Iar o mîță teroristă, zisei eu, e mult mai tare decît orice echivalent uman. Gîndește-te că o pisică are nouă vieți – se poate arunca în aer de nouă ori! O singură mîță!
O tăcere sinistră s-a lăsat pentru cîteva minute. Toată lumea avea ochii mari și simula că se gîndește la consecințele descoperirii noastre. Apoi am deschis eu vorba:
– Pînă la urmă e o prostie să credem că orice e legat de islam înseamnă automat terorism. Nici un act de terorism n-a fost raportat în zona noastră. Și, în fond, ce dracu’ să arunce în aer la Iași, că n-avem baze militare, ori altceva care să-i supere pe fundamentaliști?
– Corect, zise Serioja. S-ar putea să nu gîndim cum trebuie acum din cauză că nu ne-am făcut somnul zilnic. For God’s Sake, e deja ora 11.30 am și eu n-am dormit azi decît 8 ore din cele minim necesare de 16 de somn zilnic necesare unei mîțe. Eu mai cred că…
… dar n-am mai reușit să aud și restul vorbelor lui Serioja că am și adormit.
Bineînțeles că am visat că dormeam pe mîneca unei haine, numai că în visul meu cel care tăia mîneca era atît de neîndemînatic încît mi-a tăiat și mie coada! Și, deși eu nu am coada, m-am trezit brusc, ca dintr-un coșmar.
Zvîrcolirile mele i-au trezit și pe ceilalți.
După ce am lipăit toți un pic de lăptic din castronel, am mai cugetat în vreme ce ne făceam toaleta, iar apoi eu am fost primul care a cuvîntat:
– Ok, fiți atenți la ce m-am gîndit: știm deja parola de intrare. Dacă ne văcsuim în negru, putem și noi să intrăm și să vedem ce se întîmplă acolo.
– Bun plan, spuseră Arnold și Serioja într-un glas. Dar hai s-o facem mîine, că nu prea m-am odihnit – să vezi, am visat că, odată cu mîneca, cineva îmi tăia și coada.
A doua zi, dis-de-dimineață, pe la 11.45, am început să căutăm prin dulap cremă de ghete neagră.
Nici n-a apucat să se dea cu cremă măcar pe vîrful cozii, că Serioja a și început să se văicărească:
-Aoleu, dar ce îngrozitor miroase! A petrol, a smoală… Puahhh! Îți dai seama cum o să fie cînd o să vreau s-o dau jos de pe mine? Și noi nu facem duș, Costele, noi ne spălăm cu limba!!!
– Nu, continuă tot el, eu zic să mai amînăm faza asta de infiltrare și să mai continuăm un pic faza de culegere de informații clasică. Ce zici, Costele?
– Mda, hai să mai continuăm cu spionatul. Da’ cum facem să aflăm ce se petrece acolo, la întîlnirile alea? Hm, oare ce-ar fi dacă i-am pune un microfon?
– Corect! Și am deja și-o idee unde să ascundem microfonul.
Peste cîteva ceasuri apare și Ozzy.
– Ozzy, salut. Ce mai faci, pe unde-ai mai fost?
– Ăăă, îngăimă el, pe-aici, prin fața blocului, am pîndit niște mîțe din vecini.
– Cu ocazia faptului că s-au împlinit deja 3 săptămîni și 4 zile de cînd ești la noi, eu și băieții ne-am hotărît să-ți facem un cadou aniversar.
– E o insignă făcută de Ciubi, cu Pisica Pătrată. S-o porți tot timpul, ca să-ți amintească de noi.
– O, super, mersi.
Costel, Arnold și Serioja sînt acum într-o dubă cu geamuri fumurii, în apropierea casei conspirative. Poartă căști și butonează toți aparatura de interceptare.
– Îl văd că se îndreaptă spre poartă… A, s-a întîlnit cu motanul ăla mare și păros – atenție, își vorbesc:
Vocea motanului negru: “Ozzy, azi o să vorbim despre o chestie foarte importantă. E vorba de doamna Crudella… Misiune suicidală… Dar lasă că vorbim înăuntru”.
Ajunși la poartă, cei doi sînt opriți de cîini. Ozzy și Motanul rostesc aproape într-un glas: “Meuzza”.
“Ok, intrați” spun cîinii. Mîțele fac doar doi pași spre casă cînd Bănel strigă: “Hei, tu, ăla micu’, oprește-te un pic”.
Se îndreaptă spre el, îi pune laba pe insignă, îl privește în ochi și-i spune: “Toate efectele personale rămîn aici, la poartă, în siguranță deplină. O să recuperezi insigna cînd te întorci, ok?”
– Shit, shit, shit, am spus cu toții într-un glas. S-a dus pe copcă misiunea noastră de ascultare. Arnold, du-te tu pe lîngă gard, poate vezi ceva, noi rămînem aici, să ascultăm totuși, poate aflăm ceva util…
Nu trec însă zece minute și din căști se aude un zgomot infernal: “Zgrtszgrrrzzzss….”, care ne face pe mine și pe Serioja să aruncăm căștile cît colo. Punem mînă de binocluri și citim pe buzele cîinilor conversația lor:
Bănel: “Băii, băi, băi, Franța, dă-o încolo de treaba! Ce-ai făcut, iar ai ros efectele personale ale mîțelor.”
Franța: “E ca un drog, pur și simplu nu mă pot abține. Scuze, șefu’, da’ cînd e ceva nou în preajma mea, apare această dorință mult mai puternică decît mine. Scuze, scuze… A uite poștașu’, Ham-ham-ham-ham! Bănel, a venit poștașu’! După el – Ham, ham, ham, ham!
– Misiunea s-a încheiat, băieți, înapoi la bază, le spun cu dezamăgire în glas subalternilor mei. Oricum, ceva, ceva tot am aflat. Să vedem cine este această doamnă Crudella.
Capitolul 4
Cine-i doamna Crudella
A doua zi, la ședința operativă am venit cu vești îngrijorătoare.
– Am găsit în cartea de telefon adresa doamnei Crudella, și am reușit să intru în vorbă c-un pensionar care îi este vecin. Respectivu’ dăduse un anunț în ziar că vinde un loc de veci la Eternitatea și m-am prefăcut interesat. Ușor, ușor, l-am descusut și în legătură cu vecina.
“E o doamnă de treabă, dar nu prea mai iese din casă de la o vreme. Stă toată ziua cu turma ei de mîțe, mai toate negre. Din cînd în cînd îi mai moare cîte-o mîță, că văd cum le îngroapă în curte, dar nu știu cum se întîmplă, că are în continuare la fel de multe – parcă izvorăsc de undeva. Anyway, e foarte bogată și are vreo cîțiva nepoți care o vizitează destul de des și-i aduc cele trebuincioase, așa că ea n-are de ce să se mai tîrîie pînă la magazin. Da’ să revenim la locul de veci. Să știți că-l dau c-un preț foarte bun. De fapt nu-l chiar vînd, ci mă gîndeam mai degrabă să iau în gazdă niște studente cuminți și la locul lor. Știți, moare atîta lume tînără în vremurile astea”.
“Ăăă, stați să vedeți c-am primit un SMS de la verișoara mea pentru care doream locul, și, ce să vezi – se simte din ce în ce mai bine. Cred că n-o să mai am nevoie de loc, dar dacă e ceva vă anunț”.
Am plecat în grabă și l-am auzit în urma mea pe pensionar zicînd “Doamne ajută!” și mă întrebam oare ce-a vrut să spună cu asta. Adică “Doamne ajută” să se facă bine verișoara, ori “Doamne ajută” să-i închirieze totuși locul de veci.
– Revenind însă la treburile noastre, în lumina noilor informații, aș zice că se conturează un unic scenariu, destul de înfricoșător.
Dar ca să nu spuneți că aberez, hai să punem pe hîrtie toate faptele și apoi să vedem care e concluzia logică, da?
Ok, deci:
- Ozzy – membru junior al unei organizații secrete a mîțelor negre, posibil fundamentalist-islamică
- Șeful său îi zice ceva de o misiune suicidală cu doamna Crudella,
- Bătrîna e cunoscută pentru faptul că mîțele sale îi dispar misterios, iar numele poate sugera că ea e responsabilă de aceste dispariții…
Concluzia e una singură: Organizația vrea s-o pedepsească, iar Ozzy va fi cel care, printr-o misiune sinucigașă, o va pedepsi pe Crudella. De ce Ozzy – simplu, în general organizațiile de genul ăsta folosesc pentru asemenea misiuni tineri necopți, ușor de manipulat.
– Mi-aș dori să te contrazic, Costele, dar logica ta e fără de fisură, spuse Serioja.
– Bun, și ce facem în cazul ăsta? întrebă Arnold. Crezi c-ar fi cazul să intervenim și să-l oprim pe Ozzy?
– Aici aș zice că am o dilemă existențială, dragii mei, datorată dublei mele calități, cea de om dar și de motan. Omul îmi spune să acționez, s-o salvez pe bătrînă, în vreme ce cotoiul din mine miaună a răzbunare pentru pisicile dispărute ale doamnei Crudella.
– Uau, o dilemă. Păi să scriem la poșta redacției la revista Dilema, poate ne dau ei o soluție, spusese ironic Serioja. Sau poate la Dilema veche. De fapt nu, că nu-i o dilemă veche, e una foarte recentă, nu Costele?
Sau stai că am altă soluție: cu Costel omul ar trebui să mergi la un psiholog, iar cu SuperCostel omul-motan ar trebui să consulți un pisicolog. Hă, hă, hă!
Serioja și Arnold se hlizesc zgomotos. Eu mă cam supăr:
– Deci așa, Serioja, nu vrei ca povestea noastră să aibă și o dimensiune mai profundă, cu lupte interioare ale personajelor. Doar acțiune și-atît. Ok, așa să fie. Deci n-am nici o dilemă. Trebuie să-l împiedicăm pe Ozzy să arunce baba în aer. Punct.
– Haide, bre, c-am glumit. Da’ pînă la urmă s-ar zice c-am jucat rolul psihologul și al pisicologului la pachet și ți-am rezolvat problema, zise Serioja.
– Cum acționăm, așadar? întrebă Arnold.
Ne-am așezat tustrei în poziția de cugetare și ne-am pus în mișcare roțile gîndirii în mișcare. Și cînd cugetam mai adînc, apare Ozzy.
Capitolul 5
Ozyy lămurește treburile
– Hai noroc, băieți, zice Ozzy. Ce program executați?
– Ăăă, păi ne pregăteam ca să ne hotărîm dacă să ne uităm la documentarul ala de pe National Geographic cu asta, cum îi zice, ăăă…
– Costele, știu foarte bine ce se petrece. Îți amintești atunci cînd ai bănuit că pot citi gîndurile? Ei bine, e adevărat: noi, pisicile negre avem această abilitate.
“Shit, shit, shit, am omis total chestia asta”, m-am gîndit eu imediat.
– Ozzy, don’t do it! izbucni Arnold, care e mai labil și clachează repede în situații tensionate. Ai viața în față, iar fundamentaliștii ăia ți-au spălat creierul, profitînd de junețea ta!
– Băieți, nu-i absolut deloc ceea ce credeți voi. Să vă explic: organizația în care sînt nu-i deloc islamică și cu atît mai puțin fundamentalistă.
– Bine, dar parola? “Meuzza”, pisica favorită a Profetului, izbucni din nou Arnold.
– E pur și simplu o parolă. E un minunat exemplu că oamenii și pisicile pot fi într-o relație cu totul specială, dar pe de altă parte este și unul dintre motivele pentru care Evul Mediu a fost pentru noi o epocă la fel de neagră ca și blana noastră. Cruciații au auzit la vremea aceea povestea Meuzzei, și au răspîndit-o în Europa creștină, demonizînd nemeritat pisica neagră doar fiindcă era prietena devotată a inamicului lor. A apărut astfel o problemă gravă de PR pentru comunitatea noastră, iar de-aici și pînă la stigmatizarea noastră ad corpore n-a fost decît un pas. Inchiziția vîna vrăjitoare, după cum știți, și ca arderea pe rug să fie mai entertaining, adăugau și cîte o mîță neagră la acest barbar barbecue. Din cauza asta, se zice că nu mai există pe lumea asta nici o pisică absolut neagră. Uite, și eu am vreo două fire albe, puțin vizibile.
Azi n-ar mai fi existat nici o mîță neagră dacă la un moment dat pisicile nu și-ar fi luat soarta în gheruțe și n-ar fi fondat Confreria Pisicilor Negre.
– Bine, și care-i treaba cu madam Crudella? Înțelesesem ceva de-o misiune sinucigașă.
– Nu-i treaba voastră, dar am să vă spun. Șmouckie, Marele Serenissim al Confreriei Pisicilor Negre, a fost de acord să vă dezvălui și natura misiunii mele. Dar fiindcă zorii începeau să mijească, Șeherezada tăcu…
Liniște. Eu, Serioja și Arnold am rămas muți… Care Șeherezadă, frate?
– Haide, bre, c-am glumit. Am vrut să punct cîteva puncte de suspans în povestea mea. Să vă zic în continuare. Ați aflat deja că doamna Crudella e foarte bogată, dar ceea ce nu știți e că nepoții săi ard atît de tare de nerăbdare s-o moștenească încît recurg la metode neortodoxe. De mai mulți ani încearcă sistematic s-o otrăvească, iar noi, Confreria, facem tot ce se poate să împiedicăm acest lucru. Vedeți voi, doamna Crudella a fost dintotdeauna o ocrotitoare a pisicilor, iar noi am considerat potrivit s-o răsplătim după puterile noastre pentru această prețioasă prietenie de-o viață. Așa că, întotdeauna cînd nepoții îi aduc de mîncare, pisicile sînt primele care o gustă. Știți, desigur, că mîțele nu vor pune niciodată gura pe ceva dubios, dar metodele nepoților s-au rafinat în vreme, așa că au mai fost și unele pisici aflate în slujba sa care au plătit cu viața.
Din nou liniște mormîntală în micul meu apartament. Ce proști am fost aruncîndu-ne spre niște concluzii pripite de parcă am fi fost cîini, nu pisici.
– Ce organizație nobilă, îngăimă printre lacrimi Serioja. În clipa asta îmi doresc să mă fi născut negru.
Ozzy așteptă ca interlocutorii săi să digere cum trebuie informațiile primite, după care își continuă zisele:
– Acum a venit rîndul meu să intru în acest dispozitiv de pisici-bodyguard. Nu mai e așa de periculos ca la începuturi, fiindcă avem și un laborator de analiză alimentară în beciul doamnei Crudella. Dar, așa cum vă spuneam, metodele nepoților de disimulare a otrăvilor au devenit atît de sofisticate încît există și o oarecare probabilitate ca pentru unii dintre noi această misiune să fie una sinucigașă. Fiindcă, deși analizăm mîncărurile, înainte de a le da bătrînei tot le gustăm noi.
Admirație și respect, asta e tot ce gîndeam privind la acest tînăr motan, gata de sacrificiu pentru un scop nobil. Iar el știa la ce ne gîndim și se înfoia, plin de sine.
Capitolul 6
Schimbare de plan
Cred că Ozzy nu ne poate citi gîndurile atunci cînd doarme. Iar dacă poate asta, oricum nu-și poate da seama dacă e vis sau realitate. Probabil că nu știa dacă noi ne gîndim să-l închidem în casă sau e doar un coșmar.
Ozzy e prea tînăr să se dedice unei asemenea misiuni de sacrificiu. El trebuie să-și trăiască viața. O să ne asumăm noi riscurile nobilei sale misiuni, eu sau Serioja sau Arnold.
Așadar l-am încuiat pe Ozzy în casă în timp ce dormea și am hotărît să mergem să vorbim cu Șmoukie, Marele Serenissim al Confreriei Pisicilor Negre.
Ca să fiu cît mai convingător, mi-am pus costumul meu de Super-erou, de Omul-Motan. Vă mai amintiți, poate, din episodul anterior că, mușcat fiind de o pisică, la fel ca și Omul Păianjăn eu am căpătat puteri de super-motan.
Și ca să nu fiu penibil și să mă vadă vreun vecin, am plecat noaptea. Plus că, așa cum se știe, noaptea toate pisicile sînt negre. Poate că Franța și Bănel vor crede astfel că sîntem niște mîțe negre; parola o știam, așa că șansele noastre de a intra în Sanctuarul Confreriei creșteau simțitor.
Ne-am strecurat de pe un gard pe altul pînă la vila cu pricina.
– Ham, ham, ham, ham, ne-au întîmpinat furioși Bănel și Franța.
– Meuzza, am spus noi într-un glas, și a urmat un moment de descumpănire din partea cîinilor.
Apoi au început să se tăvălească de rîs, iar după ce s-au mai potolit un pic, Bănel a vorbit într-un microfon ce-l avea instalat în zgardă.
– Serenissime, la poartă sînt trei penibili. Par a fi prietenii lui Ozzy…
A urmat apoi un moment de liniște.
– Serenissimul e în toate bune – vă primește, zise Bănel. Coborîți în subsol pe unde vă arăt eu, dar nu cumva să atingeți ceva de pe pereți.
Cu greu ne-am abținut să nu ne încălcăm promisiunea făcută către Bănel – pe pereții tunelului ce cobora spre sălașul Marelui Motan Negru erau expuse o mulțime de trofee fabuloase. Cel mai impresionant era cel al unui Șoricozaur, un uriaș din peioada cretacică, ce fusese strămoșul șoriceilor de azi. La vederea sa, Arnold începuse să clănțăne mărunțel din maxilare, așa cum fac pisicile emotive în fața unei prăzi extrem de dezirabile.
Cele 33 de trepte ale tunelului se încheiau într-o sală mare, cu bolți masive de piatră. Pe un perete străjuia un scut cu însemnele Confreriei, iar sub el se afla tronul Serenissimului.
Ne privi cu ochii mijiți și spuse cu o voce înceată, dar plină de forță:
– N-o să vă întreb ce vreți, fiindcă deja știu.
– Hm, îți dai seama: dacă și voi ați putea să-mi citiți gîndurile, nici n-ar mai fi necesar ca cineva să deschidă gura.
– Serenissime, voi cuteza totuși să rostesc cîteva vorbe, fiindcă deși sînt pe deplin conștient de abilitatea Voastră, gîndurile mele confuze s-ar putea să nu Vă fie pe deplin edificatoare, spusei eu.
– Serenissime, Ozzy e prea tînăr ca să fie însărcinat cu o misiune atît de dură. Dacă ați fi de acord, bucuros m-aș oferi eu s-o duc la îndeplinire. Ar fi o imensă onoare pentru mine, am mai zis.
– OK, care din camera asta nu sesizează cît de penibilă e cererea ta?
Rîsete și pufnituri înfundate din toate colțurile încăperii m-au convins că spusele Serenissimului erau în asentimentul general.
– Abilitățile tale de motan sînt incontestabile, dar nepoții doamnei Crudella și-ar da seama imediat că nu ești mîță, ci mai degrabă un ciudat scăpat de la balamuc.
Pe dată Serioja și Arnold făcură un pas în față și spuseră într-un glas:
– Atunci, dacă ne e permis, ne oferim noi.
Marele Serenissim Șmouckie i-a privit în tăcere cîteva clipe. Apoi le-a spus:
– Ați fi avînd voi niște culori stupide pe voi, mai ales tu Arnold, cu blana asta ridicol de portocalie și cu dungile astea penibile, dar știu că în sufletul vostru sînteți la fel de negri ca și al unuia dintre membrii confreriei noastre!
– Oricum, nu puteți merge amîndoi. Am hotărît că va merge Serioja.
Capitolul 7
Întoarcerea lui Serioja
Întors acasă împreună cu Arnold, în timp ce mă dezbrăcam de hainele mele și mă gîndeam cu năduf că o singură dată doar în episodul ăsta m-am afișat în straie de Super-erou, dar fără nici un folos, așadar în vreme ce mă gîndeam la asta, apare Ozzy.
“Oups, oare cum să-i zic eu de ce l-am încuiat în casă și că Șmouckie îi va locul în misiune… Cre’ c-o să se supere rău de tot că i-am stopat drumul spre glorie. Aolică, ce mă fac?”
Și nici n-apuc eu să mă panichez așa cum trebuie, că Ozzy mă și întreabă somnoros:
– Băi, crănțănele de-alea Whiskas mai sînt prin casă? Ai apucat să iei?
– Da, vezi în coșulețul de lîngă frigider.
– Da’ Serioja unde-i? întreabă Ozzy
Cu inima cît un purice șoptesc:
– A plecat în misiune în locul tău, la domna Crudella…
– A, OK. Băi, da’ unde lîngă frigider? Care coșuleț, Costele? Se auzi dinspre bucătărie, acolo unde Ozzy cotrobăia de zor.
– Gata, am găsit, continuă el, și se auzi apoi cum începu a ronțăi la crănțănele.
“Tinerii din ziua de azi”, mi-am zis eu privindu-l, “niciodată nu știi ce-i în mintea lor…”
Nu trec mai multe de trei zile, și, pe nepusă masă, apare Serioja!
– Salutare la toată lumea!
“O fi în permisie”, îmi zic. Se adună toată lumea în jurul lui și îl iscodim:
– Ei, cum e?
– Bătrîna a murit.
– Cum, ești nebun? Păi ce-ai făcut, Serioja? Cum ai păzit-o?
– Nu, că a murit de moarte bună. Iar pe patul de moarte mi-a zis o poveste incredibilă.
– Iată ce mi-a spus:
“Oamenii m-au întrebat toată viața ce folos am eu de la mîțe. Că doar nu dau lapte, nici nu fac ouă. Acum știu însă. Mîțele mi-au dat o ultimă lecție: m-au învățat cum să mor împăcată.
Ai văzut vreodată o pisică atît de bătrînă ori atît de rănită încît nu mai avea nici o șansă? Cînd o mîță e pe moarte, începe să toarcă și își autoinduce o stare de bine. Mrrrrr, mrrrr – o să fie totul OK, o să fie totul OK, își spune singură continuu. Mîțele nu mor cu nepoți și fii la capul patului. Mor singure. Toți murim singuri, de fapt. Dar asta nu trebuie să ne panicheze. Mîțele știu să moară. Acum știu și eu… Mrrrrrr……..” Și și-a dat duhul.
– Și nu știu cum se face, dar în noaptea următoare, astronomii au constatat cu mare surprindere că apăruse o nouă stea în Constelația Pisicii!
* * *
– Este o problemă acum. Ce se va întîmpla cu mîțele ce i-au fost bodyguard?
– Nu te uita așa la mine, Serioja. Nici gînd! Nici gînd! Ești complet dus? Am deja 3, ce mă mai fac eu cu încă 5? Nu, absolut nu.
– Ești singurul personaj cu buletin din povestea asta, Costele. Cine altcineva să le adopte?
Și de ce te stresezi? Te gîndești, poate, că n-ai unde să le crești. Bătrîna a lăsat, printr-un testament beton, casa mîțelor pe toată durata vieții lor.
În loc de încheiere
Am o teorie proprie care zice-așa: “Există un număr critic de mîțe pe care le poți ține în casa ta. Dacă treci de numărul acela, vei scăpa lucrurile de sub control și se vor înmulți nemăsurat”. Care e numărul acela critic? Pînă acum spuneam că e 3. De azi însă am hotărît să fie 7. Sau 8, că n-am apucat bine să le număr pe toate.
(PS – click aici pentru albumul BD SuperCostel și Confreria Pisicilor negre în format pdf, iar mai jos puteți comanda albumul tipărit: )
https://www.amazon.com/dp/1981868232/ref=sr_1_3?ie=UTF8&qid=1514961158&sr=8-3&keywords=supercostel )