Acuzat de furt de pâine, precum Jean Valjean

Am fost acuzat recent că am furat dintr-un articol ideea pentru caricatura cu Tudorel la magazinul de pâine. O să încerc să răspund în 20 de puncte, precum Tudorel.

1. Caricatura mea a apărut pe 20 februarie, articolul respectiv pe 23 februarie.

2. Desigur, o postare de pe Facebook se poate antedata, nu și share-urile. Pe 20 februarie au fost câteva zeci de share-uri la caricatura mea, iar în final am câteva mii de martori că a apărut pe 20 februarie.

3. Caricatura a apărut și în ediția tipărită a Ziarului de Iași, pe 20 februarie. Se poate consulta arhiva, așa că nu mai am nevoie de nici un argument în plus.

4. Pe de altă parte nici nu cred că cel care a scris articolul de pe 23 februarie ar fi preluat el ideea de la mine.

5. Iar dacă ar fi fost altfel, nu mi-at fi păsat aproape deloc.

6. Ce-ar fi fost dacă aș fi publicat desenul meu pe 24 februarie? Autorul articolului nu m-ar fi crezut niciodată că nu i-am copiat ideea (invers se poate – vezi articolul 4). Spun asta fiindcă cu mare greutate m-a crezut în final după ce i-am prezentat argumentele de la punctele 1, 2 și 3.

7. Situații asemănătoare s-au mai petrecut (și probabil se vor întâmpla și în viitor). De exemplu, la începutul acestui an am făcut un desen cu King Julien din Madagascar. La doar câteva ore, un cunoscut site de umor a băgat un text și-o poză cu King Julien. Nu i-am bănuit și nu i-am acuzat de nimic.

8. Cel mai hilar comentariu pe tema asta a fost acela al unei persoane care mi-a reproșat indignată că am primit la caricatura mea 110 share-uri pe nedrept. Share-urile nu înseamnă nimic. ZERO. Nu se transformă nici în bani și nici în zile de viață în plus.

9. Caricaturile cu Tudorel le fac cu inima îndoită, fiindcă a deținut una dintre cele mai prestigioase funcții din țara asta, cea de rector al Universității Cuza Iași.

10. Le voi răspunde și celor care se întreabă cum de îmi permit eu să fac caricaturi despre un reputat profesor universitar. Într-o galerie de artă modernă, un privitor îi reproșează autorului unui tablou: „Bine, dar femeia aceasta are o mână mai lungă decât cealalată”. La care pictorul îi răspunde: „Domnule, aceasta nu este o femeie, este un tablou”. Așadar, acesta nu este un profesor universitar, este o caricatură.

11. Ok, admit că Tudorel este mai tare decât mine – mă opresc aici, nu mai ajung până la punctul 20…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *